ACTUALIZARE: Seful statului a fost acuzat de incalcarea Constitutiei, in aceasta dimineata, in plenul Parlamentului. Reprezentantii USL au dat cititire cererii de suspendare a presedintelui, lansand astfel procedurile in vederea referendumului. La sedinta camerelor reunite participa toti parlamentarii maramureseni – liberalii si social-democratii fiind tinuti inca de luni in capitala, pentru a se asigura cvorumul la sesiunile extraordinare organizate in vederea invalidarii lui Traian Basescu.
Astazi, 5 iulie, alesii au stabilit ca solicitarea de suspendare sa fie trimisa Curtii Constitutionale pentru avizare. Dezbaterea propriu-zisa pe tema invalidarii, respectiv votarea suspendarii, sunt programate pentru maine dupa-amiaza, indiferent de pozitia curtii, dupa cum au aratat sursele eMaramures.
Daca Parlamentul va vota suspendarea, urmeaza ca in termen de cel mult 30 de zile sa fie organizat un referendum. In functie de optiunea celor prezenti la urne se va decide sau nu invalidarea sefului de stat iar, in situatia in care Traian Basescu va fi suspendat, e posibil ca alegerile prezidentiale sa aiba loc in aceeasi zi cu cele parlamentare.
„S-a decis trimiterea initiativei de suspendare la Curtea Constitutionala iar, conform regulamentului celor doua camere, termenul pentru raspuns este de 24 de ore. Maine, la ora 17.00 ne vom reuni din nou in plen pentru a supune la vot suspendarea. /…/ Din multiplele acuzatii aduse lui Traian Basescu si prezentate, astazi, in fata camerelor reunite elocventa este preluarea prerogativelor primului ministru si ale Parlamentului.”, a declarat pentru eMaramures senatorul liberal Liviu Titus Pasca, prezent la sedinta de astazi.
Presedintele tarii s-a prezentat in plen, impreuna cu mai multi consilieri de la Palatul Cotroceni. El a argumentat ca nu a putut sa se pregateasca pentru a raspunde acuzatiilor lansate de USL in cererea de suspendare, dar ca va reveni maine in fata parlamentarilor pentru a-si sustine cauza.
Este pentru a doua oara cand e vizat de procedura de suspendare, dupa atacul lansat impotriva sa in primavara anului 2007. Atunci s-a ajuns la referendum, insa 74,48 dintre romani au votat pentru mentinerea sa in functie.
Sursa: Larisa Cordea