Blocul cunoscut de toți băimărenii sub denumirea de ”Semilună” trec prin momente cumplite zilele acestea. A început reabilitarea termică a clădirii și ceea ce trebuia să fie o bucurie s-a transformat într-un adevărat coșmar. Cel puțin asta susțin locatarii de la etajul zece.
”Proiectul de reabilitare cu bani de la Uniunea Europeană, Primăria Baia Mare a început. Ne-am bucurat că s-a aprobat. Noi, pentru fiecare apartament, ar trebui să contribuim cu aproximativ 2.500 lei. Numai că totul s-a transformat în coșmar. Au venit doi muncitori pricăjiți, fără niciun echipament de protecție, și s-a apucat să scoată geamurile.
Ne-au distrus apartamentele așa cu mare grijă au lucrat. Nu au pus nicio schelă. Nu au stabilit niciun perimetru de protecție la baza blocului. Cad direct pe trotuar tot felul de bucăți cum scot geamurile, putând lovi în cap orice trecător.
Mai mult, au scos geamurile și ne-au lăsat așa în frig. Sunt 2-3 grade Celsius afară. Cum să locuiești sau dormi noaptea în apartament? Pur și simplu am fost nevoiți să punem o folie de plastic în loc de geamuri. E bătaie de joc. În interior apartamentul este deteriorat. Sunt oameni care nu vor mai avea bani să remedieze daunele care ni le-au produs” ne-a transmis unul dintre locatari.