Anchetatorii din Mehedinți fac cercetări după ce o elevă de clasa a 10-a a fost bătută de două colege de școală. Agresoarele erau furioase că victima câștigase titlul de Miss Popularitate, la Balul Bobocilor.
Agresiunea a fost filmată de alţi elevi, care nu au intervenit să le despartă. Momentele şocante s-au petrecut în urmă cu câteva zile, într-o școală din Drobeta Turnu Severin, într-o pauză.
Tânăra de 16 ani a fost ademenită de celelalte două fete, în spatele școlii. Acolo a fost bătută cu pumnii şi picioarele.
„Totul a început de la un live început pe TikTok de colega mea de liceu. Vorbindu-mă urât, a doua zi la școală ne-am întâlnit la magazin. Au pus la cale să mă prindă într-un loc ferit de camere și urma să discutăm încă o dată”, a declarat victima, potrivit Pro Tv.
Mama fetei a depus o plângere la poliție.
„A avut nevoie de îngrijiri medicale, o să meargă la psiholog. Nu vrea să meargă la școală, că este speriată de colegele ei, a fost amenințată chiar și după bătaie de alte colege”, a spus sora victimei.
Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu-Severin
Reprezentanții școlii spun că toate cele trei eleve învață bine și nu au mai pus probleme vreodată.
„Vom stabili sancțiunile pe care le vom aplica pentru eveniment. Este un eveniment neplăcut, un eveniment trist. Cu siguranță va fi consiliere psihologică, atât pentru făptași, cât și pentru cea abuzată”, a declarat Marian Gherghinescu, purtător de cuvânt al școlii.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru lovire și alte violențe.
„Totodată, a fost întocmit formularul de evaluare a riscului în urma răspunsurilor oferite de victimă, nu s-a impus emiterea unui ordin de protecție provizoriu”, susține Nicolae Lohon, purtător de cuvânt IPJ Mehedinți.