Vezi VIDEO
Scandalul care a avut loc duminica dimineata, la clubul baimarean Hera, de pe strada George Cosbuc, s-a lasat cu cinci dosare penale. Oficialii Inspectoratului Judetean de Politie Maramures au aratat astazi, 4 iulie, ca, in urma verificarilor, Parchetul de pe langa Judecatoria Baia Mare a interzis unui numar de cinci tineri sa paraseasca municipiul timp de 30 de zile si ca, respectivii suspecti, sunt cercetati pentru loviri, violente, ultraj contra bunelor moravuri, dar si pentru distrugere.
Politia a aratat ca, in urma incaierarii de la club, trei persoane au suferit vatamari corporale, dar ca necesita ingrijiri medicale sub zece zile iar viata nu le-a fost pusa in pericol. A fost distrusa si o masina care era parcata in fata localului.
Pana la aceasta ora au fost identificate sase persoane implicate in altercatie. Ele au varste cuprinse intre 19 si 34 de ani. Conform purtatorului de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie, Gabriela Liahovici, patru suspecti sunt din Baia Mare, unul e din Salsig si un altul din comuna Hanu Conachi, judetul Galati.
Unul dintre tinerii raniti in incaierare face parte din clanul Draganilor. Marius Dragan, de 19 ani, a ajuns la spital in cursul diminetii de ieri, dupa ce a pierdut sange la sectia de politie. El a refuzat initial internarea, potrivit politistilor, desi fusese taiat cu un cutit la nivelul bratului, iar in timp ce se afla la sectie i s-a facut rau, fiind transportat din nou la spital.
Familia tanarului a reclamat ca i s-a aplicat un tratament nepotrivit la spital, fiind palmuit de unul dintre asistenti si ca a fost purtat de la spital la politie si invers, desi se simtea foarte rau si pierdea sange. eMaramures a relatat pe larg acest caz, prezentand inclusiv declaratii ale familiei tanarului.
CITESTE SI:
ACTUALIZARE – BATAIE LA CLUB – Varsare de sange intr-un club din Baia Mare – opt tineri s-au batut ca orbii (VIDEO)
Sursa: L.C.