Luni, 5 iulie, la ora 20.09, polițiștii au intervenit la un accident rutier produs pe strada Bâleni din Săliștea de Sus.
La fața locului au constatat faptul că un bărbat de 62 de ani din oraș, a condus un moped neînmatriculat, fără să dețină permis de conducere. Acesta la un moment dat s-a dezechilibrat și a căzut pe asfalt lovindu-se de bordura de beton de pe marginea drumului.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului mopedului, care a refuzat să fie transportat de către echipajul S.M.U.R.D. sosit la fața locului.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost transportat la Centrul de Permanență Dragomirești, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea determinării cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere a unui vehicul fără permis de conducere, conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, și conducere a unui vehicul neînmatriculat.
Foto arhivă