Vezi VIDEO
Din Italia a venit azi ultimul transport cu instalatia de ventilatie si dezumidificare pentru Bazinul Olimpic „Gheorghe Demeca” din Baia Mare. Lucrarile intra de acum in linie dreapta, urmand ca pana la sarbatori instalatia sa fie montata, imediat dupa anul nou sa se umple bazinul si cel tarziu in 20 ianuarie accesul in bazinul acoperit sa fie posibil. Din 1 iulie a fost inschis bazinul acoperit, aprobarea pentru rectificarea bugetara la capitolul venituri proprii venind la patru luni distanta dupa depunerea ei la Autoritatea Nationala pentru Sport si Tineret (ANST). Din anul 1976, de cand a fost dat in functionare, Bazinul Olimpic „Gheorghe Demeca” nu a fost inchis niciodata pentru o atat de lunga perioada de timp.
Aprobarea pentru rectificarea bugetara la capitolul venituri proprii pentru Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Maramures solicitata pentru continuarea lucrarilor la Bazinul Olimpic „Gheorghe Demeca” a venit in septembrie, dupa circa patru luni de asteptare de la data la care oficialii Directiei Judetene pentru Sport si TineretMaramures (DJSTMM) au depus un memoriu la ANST. Bani care se adauga celor 5 miliarde lei vechi alocate de la bugetul de stat in 2011 cu aceasta destinatie.
Instalatia de ventiatie si dezumidificare a fost, in cadrul acestor lucrari, cea mai importanta achizitie (a costat aproximativ 1,2 milioane lei). Astazi, ultimul transport cu aceasta instalatie a ajuns in Baia Mare din Italia. Dimensiunile doar la corpul principal sunt de 5 metri lungime, 2,60 inaltime, 2,30 latime. In consecinta, manevrarea celor trei corpuri sosite azi a dat ceva bataie de cap celor de la DJSTMM.
„Lucrarile pe care le-am efectuat pana in momentul de fata au fost la montarea instalatiei de ventilatie si dezumidificare. Am scos instalatia veche si pana acum s-a montat absolut toata tubulatura noua. Astazi a sosit ultimul transport, cu instalatia propriu zisa, care are trei componente, in greutate totala undeva la 5 tone. Dupa ce va fi montat corpul principal in subsolul bazinului practic se va finaliza montarea intregii instalatii de ventilatie si dezumidificare. Lucrarile acestea speram sa le terminam pana la finalul acestei saptamani, urmand sa facem o receptie a intregii instalatii la rece”, a declarat pentru eMaramures directorul Corneliu Savoiu.
Mai trebuie finalizate cateva lucrari in partea de sus a bazinului, la grinzile dintre tavanul fals si acoperisul propriu zis al bazinului, lucrari care vor fi terminate pana la sarbatori.
„O data cu trecerea sarbatorilor vom pune apa in bazin, ridicam temperatura apei la 28-29 grade si in saptamana imediat urmatoare facem receptia „la cald”, cu motoarele montate si toate reglajele facute. Noi preconizam ca in jur de 10 ianuarie sa punem apa in bazin, incalzim, si pana in 15-20 ianuarie speram sa putem functiona la capacitate maxima cu bazinul„, a informat Savoiu.
Foto (c) eMaramures.ro.
Sursa: Ramona-Ioana Pop