Preşedintele Joe Biden a împărtăşit o poveste despre fiul său cel mare, Beau, în timpul unei întâlniri cu trupele americane în Polonia, vineri. Biden a mâncat pizza cu soldaţii şi le-a povestit că, în urmă cu ani de zile, l-a vizitat pe Beau în Bagdad, în timpul războiului din Irak, dar a întâmpinat dificultăţi în a-l găsi. Beau îşi schimbase numele de familie cu numele de fată al mamei sale, Hunter. ”Tată, cu numele Biden, toată lumea crede că se întâmplă ceva”, a spus Beau, potrivit The Independent.
Cu ani în urmă, preşedintele SUA l-a vizitat pe Beau în Bagdad, dar a întâmpinat dificultăţi în a-l găsi.
”Am intrat, îmi căutam fiul şi mă întrebam: «Unde naiba este fiul meu?»”, le-a povestit Biden soldaţilor.
Când l-a găsit, în sfârşit, şi-a dat seama că fiul său folosise un alt nume de familie pe eticheta pe care soldaţii aveau scrise numele.
”«Ce s-a întâmplat?», am spus. Iar el a răspuns: Tată, cu numele Biden, toată lumea crede că se întâmplă ceva, aşa că eu sunt Hunter” – numele de fată al mamei sale”, a clarificat liderul american.
”Deci, dacă vreunul dintre voi trebuie să-şi schimbe numele, anunţaţi-mă, bine?” a glumit preşedintele SUA.
Beau Biden a murit la vârsta de 46 de ani, după o bătălie îndelungată cu cancerul cerebral.