Luna incarcata pentru comisarii Garzii Financiare Maramures. Acestia au efectuat 341 de acte de control, aplicand, in noiembrie, 171 de amenzi in valoare de 506,40 mii lei. De asemenea, au fost confiscate bunuri si sume de bani in cuantum de 6,21 mii lei.
Un numar mare de actiuni de control si monitorizare au fost desfasurate la Vama Petea, judetul Satu Mare. Comisarii Garzii Financiare au intocmit un numar de 16 sesizari penale la agentii economici ce isi desfasoara activitatea in domeniul prestarilor de servicii, comert si transport de persoane. Prejudiciul total inregistrat a fost de 4542,19 mii lei, fata de 309 mii lei, inregistrat in aceeasi luna a anului 2008, deci o crestere de 1.470%.
Comisarii au efectuat si controale in randul operatorilor din domeniul silvic. Ca urmare, au fost verificati 18 agenti economici, din care noua au fost sanctionati contraventional cu suma de 19,5 mii lei. De asemenea, au fost confiscate bunuri in valoare de 4,57 mii lei.
Un alt sector de activitate verificat a fost cel al alcoolului si al bauturilor alcoolice. Au fost intocmite 34 de acte de control, soldate cu amenzi in valoare de 1,7 mii de lei. Au fost confiscate bauturi alcoolice in valoare de 0,95 mii lei. Au fost demarate 63 de actiuni de control, o crestere cu peste 1.050% fata de perioada similara a anului 2008.
Comisarii au verificat si operatorii economici care isi desfasoara activitatea in targuri, piete si oboare. Trei administratori au fost sactionati contraventional si s-au ales cu cantitati de marfa confiscate. Valoarea acestora se ridica la 0,48 mii lei.
Sursa: Catalin Tineghe