Iată cum arată bilanțul Covid-19 în Uniunea Europeană de la începutul toamnei, reperul aproximativ al valului 2.
Cifrele sunt extrase și prelucrate pe baza datelor furnizate de Organizația Mondială a Sănătății pentru perioada 1 septembrie – 14 octombrie 2020.
România stă astfel:
Locul 3 la numărul efectiv de decese (1957), după Spania (3769) și Franța (2212). Totuși, cele două țări au populație de 2-3 ori mai mare și raportează fiecare de peste 5 ori mai multe cazuri, astfel că, ajustând la situația asta, suntem de fapt înaintea lor.
Locul 2 la fatalitate*, adică decese raportate la numărul de cazuri confirmate. La noi, rata este de 2,7%. Ne depășesc doar bulgarii cu 3,2%. Media UE în aceeași perioadă este de 0,7%. Însă bulgarii au mult mai puține cazuri confirmate chiar și prin raportare la populație – fie că s-au ferit mai bine fie că nu testează nici măcar cât noi.
Locul 1 la mortalitate**, adică decese raportate la milionul de locuitori. Noi avem 101, Spania este pe locul al doilea cu 80, media UE este de 29.
*Fatalitatea este calculată prin raportarea numărului de decese la numărul de cazuri identificate din aceeași perioadă. Are trei rezerve metodologice majore.
– numărul real de infectați este necunoscut iar numărul celor descoperiți depinde de cât și cum se testează (v. CFR vs IFR).
– există un decalaj între raportarea primului test pozitiv și deces, care poate varia de la o țară la alta. Acest interval mediu nu este furnizat nicăieri iar plaja de variație este mare – poate fi o săptămână-două sau chiar mai mult dar poate coborî la o zi-două, sau, în unele cazuri, infecția este confirmată abia odată cu decesul sau chiar după.
– procedura de stabilire a cauzei decesului diferă de la o țară la alta, astfel că cifrele nu sunt mereu compatibile.
**Mortalitatea este calculată prin raportarea numărului de decese la un milion de locuitori. Față de fatalitate, primele două dezavantaje metodologice nu mai sunt relevante, al treilea în schimb rămâne. De asemenea, cifra este influențată nu doar de capacitatea sistemului medical ci și de răspândirea efectivă a bolii – unele țări stau mai bine doar pentru că s-au ferit sau au fost ferite mai bine de virus.