Autoritățile din Sri Lanka au anunțat, marți dimineață, că bilanţul victimelor exploziilor din Sri Lanka a ajuns la 310 persoane, scrie The Guardian. Numărul persoanelor arestate în legătură cu atentatele de duminică a crescut la 40, o parte fiind însă eliberați după ce s-a constatat că nu au fost implicați, anunță autoritățile srilankeze.
Poliţia din Sri Lanka a reţinut un cetăţean sirian pentru interogatoriu în legătură cu atacurile teroriste de duminică. ”Divizia de anchetă antiteroristă a poliţiei a arestat un cetăţean sirian pentru interogatoriu în urma atacurilor”, a declarat o sursă, citată de Reuters.
Alţi doi oficiali au confirmat reţinerea sirianului. ”El a fost arestat după interogarea unor suspecţi locali”, a menţionat o a doua sursă. Ministrul Autostrăzilor, Kabir Hashim, a anunțat, luni noaptea, că unul dintre atacatorii care s-au sinucis în timpul atentatului era un suspect care fusese arestat acum câteva luni în conexiune cu un incident în Mawanella în care au fost avariate mai multe statui ale lui Buddha.
„Unul dintre ofiţerii mei de securitate a fost rănit în acest incident. Câţiva suspecţi au fost arestaţi şi eliberaţi ulterior. S-a descoperit că unul dintre a fost unul dintre atacatorii sinucigaşi care au participat la atacurile de duminică. Încercăm în acest moment să aflăm mai multe informaţii”, a declarat Kabir Hashim.
Guvernul a informat că gruparea teroristă locală National Throwheeth Jamaath se află în spatele atacului. ”Noi anchetăm cu privire la un eventual ajutor străin şi alte legături pe care le au ei, cum formează ei kamikaze, cum au fabricat aceste bombe”, a adăugat el.
Gruparea NTJ a devenit cunoscută anul trecut, în legătură cu acte de vandalism vizând statui budiste. Gruparea a fost vizată, în urmă cu zece zile, de o alertă difuzată serviciilor de poliţie, potrivit căreia aceasta pregătea atentate sinucigaşe vizând biserici aparţinând minorităţii creştine şi Ambasada Indiei la Colombo. Sri Lanka a ţinut marţi dimineaţă trei minute de reculegere în memoria victimelor mai multor kamikaze care au atacat hoteluri de lux şi biserici care celebrau slujba de Paştele catolic în mai multe puncte din această insulă din Asia de Sud.