Cumpărarea biletelor cu rezervare de loc va fi întreruptă miercuri, 4 octombrie, între orele 00:00 şi 12:00, anunță CFR Călători, care precizează că vor fi realizate lucrări complexe de mentenanţă.
Potrivit companiei, emiterea legitimaţiilor de călătorie în intervalul orar 00:00 – 12:00, din data de 04.10.2023 se va face:
– la casele de bilete fără rezervarea locului, numai pentru ziua curentă, fără anticipaţie;
– prin sistemul online şi la automatele amplasate în staţii numai la trenurile fără regim de rezervare;
– se va suspenda emiterea cardurilor „Tren Plus” în acest interval orar.
Pasagerii CFR Călători pot cumpăra bilete cu anticipaţie şi au la dispoziţie următoarele canale de vânzare:
– aplicaţia mobilă „CFR Călători mersul trenurilor şi bilete online” (disponibilă în Google Play, App Store şi Huawei AppGallery);
– automatele de vânzare bilete din gări;
– online de pe cfrcalatori.ro;
– casele de bilete din gări, agenţii de voiaj CFR Călători şi distribuitori autorizaţi (agenţii de turism).