Actrita americana Angelina Jolie a avut o aventura cu Mick Jagger, solistul trupei The Rolling Stones, in timp ce rockerul britanic era casatorit cu top-modelul Jerry Hall, se afirma in cea mai recenta carte lansata de biografa americana Jenny Paul, informeaza dailymail.co.uk.
In volumul intitulat „Brad Pitt and Angelina Jolie: The True Story” se afirma ca Angelina Jolie si rockerul Mick Jagger au avut o prima aventura, de scurta durata, in 1997, dupa ce actrita americana a aparut in videoclipul trupei The Rolling Stones, intitulat „Anybody Seen My Baby”. In acea perioada, Mick Jagger inca era casatorit cu modelul Jerry Hall.
Potrivit cartii biografice, cei doi au avut o noua aventura sase ani mai tarziu, in 2003, in timp ce Mick Jagger avea o relatie cu designerul L’Wren Scott, iar Angelina Jolie era casatorita cu actorul britanic Jonny Lee Miller. Atunci, cei doi au fost vazuti petrecand o noapte impreuna in camera lui Mick Jagger de la Oriental Hotel din Bangkok (Thailanda).
Biografa americana Jenny Paul afirma ca a avut nevoie de sase ani pentru a pregati acest material, bazat pe marturiile mai multor surse, printre care se numara Texas Terri, o buna prietena a Angelinei Jolie, dar si Bill Day, un fost iubit al mamei acesteia.
Jenny Paul sustine ca Angelina Jolie se intalnea atat cu Ralph Fiennes, cat si cu fostul ei sot, Jonny Lee Miller, in momentul in care l-a cunoscut pe Brad Pitt in 2004. Jolie ar mai fi avut o scurta relatie si cu actorul irlandez Colin Farrell, la patru luni dupa ce s-au cunoscut, in timp ce jucau impreuna in filmul „Alexandru” (2004). Relatia dintre ei s-a incheiat destul de repede, din cauza dependentei de alcool a actorului irlandez.
Noul volum biografic relateaza si felul in care s-au cunoscut Angelina Jolie cu actualul ei partener de viata, Brad Pitt – in momentul primei lor intalniri, Brad Pitt era casatorit cu Jennifer Aniston, starul serialului de televiziune „Friends”.
„Brad i-a spus Angelinei, la cateva saptamani dupa ce au inceput filmarile pentru «Domnul si doamna Smith», ca mariajul sau cu Jennifer Aniston era incheiat din toate punctele de vedere, mai putin pe hartie, de peste un an de zile”, a declarat Jenny Paul. Brad Pitt i-a spus Angelinei ca el si Jennifer Aniston erau doar buni prieteni si ca asteptau momentul potrivit pentru a-si anunta oficial divortul.
Biografa mai afirma ca Brad Pitt si Angelina Jolie intentioneaza sa creasca impreuna 13 copii. „Unii vor fi adoptati, altii vor fi biologici. Dupa ce vor avea acesti copii, totul va depinde de Brad Pitt, deoarece el ia deciziile in cuplu – raportul de forte din cuplu s-a schimbat”, a mai afirmat Jenny Paul.
Sursa: Mediafax