Birocraţia face victime în România. La propriu. Călin Farcaş, un tânăr de numai 29 de ani din Braşov a murit cu zile şi cu banii în mână după ce a aşteptat în zadar timp de doi ani de zile să i se aprobe procedurile pentru transplant.
Tânărul ar fi putut fi operat în străinătate, dar statul român nu a prelungit acordul încheiat cu Eurotransplant. El reușise să strângă din donații suma de 200.000 de euro și aștepta actele pentru a fi operat în India, dar din păcate, a fost prea târziu. Birocrația și nepăsarea l-au ucis. Avocatul Poporului a pornit abia acum o anchetă.
Călin Farcaş aştepta de peste 2 ani un transplant de plămâni. Fusese diagnosticat cu o boală extrem de rară: hipertensiune pulmonară, o boală foarte rară care îi afecta vasele de sânge din interiorul plămânilor. În ultimii doi ani a fost dependent de un aparat de oxigen şi ţintuit într-un scaun cu rotile. Alături de familie, prieteni şi zice de braşoveni a protestat în faţa Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, în luna aprilie. A cerut accelerarea procedurilor de transplant din România.
Tânărul a încercat să se trateze în străinătate, dar cele mai multe clinici l-au refuzat pentru că România nu mai are un acord cu Eurotransplant. A reuşit să strângă 200.000 de euro, dar în lipsa acordului operaţia nu se putea face în Europa. S-a optat pentru India, dar a murit până să fie gata toate actele a fost prea târziu.
În România sunt în acest moment 35 de persoane care aşteaptă un transplant pulmonar.