Cunoscută și ca biserica de lemn din Poienile Glodului, aceasta a fost inclusă în patrimoniul UNESCO în decembrie 1999, la fel ca și celelalte șapte lăcașe de cult din Maramureș aflate în circuitul cultural mondial.
Biserica de lemn din Poienile Izei fost ridicată în 1632 de către locuitorii satului Poienile Izei, atestat documentar în anul 1430 (conform Diplomele maramuresene din 24 noiembrie 1430, 18 iunie 1450 si 22 iunie 1458).
De-a lungul veacurilor, localitatea s-a numit, pe rând, Poienile lui Ilies, Poienile Șieului, Poienile Glodului.
Prima biserică, conform documentelor vremii, a fost ridicată aici în anul 1604. Experții în arhitectura maramureșeană veche susțin că biserica este ridicată înainte de secolul al XV-lea, deoarece bisericile maramuresene din lemn construite după secolul al XV-lea au, în general, altarul în cinci laturi și o formă arhitecturală mai avansată.
De menționat este forma de îmbinare arhaică a bârnelor (cheotoare dreapta-dublă) înlocuită cu coada de rândunică (blockbau).
Biserica a fost supraînălțată în prima jumătate a secolului XVIII, în anul 1785 a fost pictată proscomidia de Radu Munteanu, iar în 1794 a fost pictat restul bisericii de către un pictor localnic rămas anonim. Pridvorul a fost adăugat în prima jumătate a secolului XIX, iar ulterior au fost realizate ferestrele dintre naos si pronaos.
Biserica e luminată de ferestre pe două niveluri si are șarpanta cu o dublă poală și turn-clopotniță pe pronaos, cu arcade pe stâlpi si acoperiș piramidal. Pe turlă, sub cruce, atrage atenția o semilună – conform legendei, aceasta ar fi fost amplasată pentru ca biserica să nu fie distrusă de tătari și turci. La invazia tătară din anul 1717 în Maramureș, aceștia au dat foc așezărilor de pe Valea Izei, de la biserici, la case și gospodării, luând numeroși robi – excepție au făcut bisericile din Ieud din Deal (1364) și cea din Poienile Izei, care era protejată de semiluna islamică.
De fapt, semiluna de sub cruce simbolizează o lună cu ochi, nas și gură, în partea inferioară a crucii aflându-se globul pamântesc, iar la intersecția brațelor crucii e figurat soarele (o reprezentare liturgic cosmică semnificând că prin martiriul lui Iisus – Fiul lui Dumnezeu – se restaurează starea primordială a creației și se binecuvântează întregul Univers).
Specialiștii susțin că biserica de lemn din Poienile Izei este una din cele mai frumoase si bine conservate biserici de lemn din Maramureș, fiind una din puținele care mai păstrează acest tip de absidă, iar pereții supraînălțati ca și acoperișul cu dublă poală, sunt frecvente în secolul al XVIII-lea.
Pictura interioară este datată 1793 – 1794 și, potrivit unor surse, i-ar aparține unui zugrav localnic (Gheorghe din Dragomirești), aceasta fiind realizată în stil eclectic, îmbinând elemente arhaice tradiționale cu elemente inovatoare.
Turnul bisericii adăpostește trei clopote din secolul al XIII-lea: cel mai mic, apoi mijlociul inscripționat Poienile lui Ilieș – 1673 și unul mare pe care scrie Șăieu-Poiana – 1673.
În biserică pot fi văzute și admirate numeroase icoane pictate pe lemn (icoane împărătești, 12 icoane praznicare, 5 icoane mari cu Iisus Hristos, Maica Domnului si Sfântul Dimitrie). Icoana care îl reprezintă pe Iisus ca judecător între Maria și Ioan Botezătorul (Deisis) este atribuită unui anonim meșter maramureșean din prima parte a secolului XVII-lea, în timp ce reprezentările Sfântului Nicolae și a Adormirii Maicii Domnului, din aceeași epocă, sunt opere ale zugravilor din Mănăstirea Moisei.
Icoana Sfântului Mare Mucenic Dimitrie este una din cele mai vechi icoane din Maramureșul istoric.
Numeroase icoane pe sticlă reprezintă valori patrimoniale ale acestui lăcaș de cult, între ele de pomenit icoana Sfântului Nicolae pictată pe sticlă manufacturizată.
Biserica deține și o valoroasă colecție de scrieri și cărți bisericești din secolele XVII și XVIII (multe cărți vechi de cult sunt păstrate la muzeul de pe lângă Protopopiatul Sighetu Marmației)
– Servicii de creare site web
Comments 1