Devastată de furtunile din 17 septembrie 2017, Biserica de lemn ”Sfântul Nicolae” din Costeni a intrat într-un amplu proces de reabilitare. Lucrările sunt cuprinse în cadrul proiectului de intervenții de urgență finanțat prin Timbrul Monumentelor Istorice – sesiunea mai-iulie 2020. În această perioadă se execute lucrări de desfacere a zidăriei și săpătură, armare, cofrare si turnare beton, zidărie de epoca, desfacere pardoseli, umplutură, desfacere tălpi din lemn de stejar, eșafodaj, montare tălpi de stejar, liftare, hidroizolație.
Parohia Ortodoxă Română Costeni a beneficiat de sprijin de specialitate din partea Consiliului Județean Maramureș prin specialiștii Direcției Arhitect Șef atât pentru accesarea finanțării, cât și pentru implementarea proiectului de restaurare. Valoarea totală a proiectului este 260.000 lei, din care 200.000 lei finanțare de la Institutul Național al Patrimoniului, în cadrul programului Timbrul Monumentelor Istorice, 40.000 lei alocaţi de Consiliul Județean Maramureș, în cadrul programului județean de acordare a sprijinului financiar pentru unitățile de cult pentru anul în curs, iar 20.000 lei din partea Parohiei Ortodoxe Române Costeni.