Duminică, 22 decembrie, s-a desfășurat tradiționalul concert eparhial de colinde, la biserica „Sfânta Cruce” din Baia Mare.
Au concertat: Corul Școlii „Ep. Dr. Alexandru Rusu” din Baia Mare, Corala Surorilor, Corala preoților din Protopopiatul Baia Mare, Corala tinerilor din Parohia Jibou, Corul „Adoremus” din Satu Mare, Corul Parohiei „Cristos Rege” din Sighetu Marmației.
O atenție specială a fost acordată corului din Sighetu Marmației, care a împlinit 33 de ani de activitate și, astfel, părintele George Nicoară, organizatorul concertului, a adus în atenția publicului parcursul de activitate a acestuia.
Acest concert a reprezentat pentru noi Icoana Nașterii Domnului, a transmis la final Preasfinția Sa Vasile, explicând cum, la fel ca și icoana, „în seara aceasta, colindele au vorbit inimii. Este timpul mulțumirii, în care aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru anul pe care l-am parcurs… Dacă darul Crăciunului este Fiul lui Dumnezeu făcut om și ne vorbește prin om, ceilalți au venit să-l întâmpine, atât păstorii, cât și magii și și-au adus daruri”, a afirmat Ierarhul, aducând în lumină faptul că așa cum „magii au venit de la răsărit, colindătorii acestui concert au venit din cele patru zări ale Eparhiei: din Maramureșul Istoric, din Sălaj, din Satu Mare și din Baia Mare”.
PS Vasile a amintit faptul că în 24 decembrie, la Roma, se deschide Poarta Sfântă a bazilicii „Sfântul Petru” și începe Anul Jubiliar 2025, un an al chemării la speranță, iar pe 29 decembrie se va deschide Anul Jubiliar în toate Bisericile locale. Pentru acest fapt, „vă invit și vă aștept duminica viitoare la biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare, pentru a deschide în mod oficial, în Eparhia noastră, acest an Sfânt Jubiliar”, a fost invitația transmisă de episcopul de Maramureș tuturor celor prezenți, dar și întregii Eparhii, urând totodată Sărbători pline de bucurie, de speranță și împlinire”!