Un barbat din Gambia, acuzat ca a partajat pe Facebook o caricatura a profetului Mahomed, a fost plasat in arest preventiv in apropiere de Banjul si va fi judecat luni, a facut cunoscut sambata o sursa judiciara, citata de AFP.
Alagie Mam Seye, un somer in varsta de aproximativ 30 de ani, a fost plasat joi in arest preventiv la Brikama, in apropierea capitalei, unde va fi judecat luni, a informat aceasta sursa sub protectia anonimatului.
„El a recunoscut acuzatiile care i-au fost aduse de politie ca a vrut sa ii raneasca pe musulmanii din Gambia” publicand o caricatura a lui Mahomed, a adaugat aceeasi sursa, potrivit careia faptele s-au petrecut pe 11 iulie la Lamin, in apropiere de capitala.
„Sunt de acord cu acuzatiile. Am vazut mesajul pe Facebook si l-am distribuit, intrebandu-ma daca este adevarat sau nu”, a spus Alagie Mam Seye, conform unor afirmatii care ii sunt atribuite. Continutul caricaturii nu a fost precizat.
Numerosi musulmani considera o blasfemie caricaturile cu profetul Mahomed. Gambia este o tara cu 1,7 milioane de locuitori, dintre care peste 90% sunt musulmani.
Organizatii pentru apararea drepturilor omului si a libertatii presei denunta frecvent incalcari ale libertatii de expresie in aceasta tara vorbitoare de limba engleza din Africa de Vest, enclava in teritoriul Senegalului — cu exceptia litoralului atlantic—, si condusa cu o mana forte, din 1994, de Yahya Jammeh.
Sursa: Agerpres