Blue Monday este considerată a fi cea mai deprimantă zi a anului, dar unii oameni pot fi confuzi dacă această etichetă este reală sau doar pseudoștiință.
Blue Monday a apărut pentru prima oară în 2005, atunci când s-a decis faptul că cea de-a treia zi de luni din ianuarie este considerată cea mai tristă. Au existat o serie de factori ce au determinat alegerea acestei datei, printre ele numărându-se și faptul că cei mai mulți oameni experimentează în cea de-a treia luni din ianuarie sentimente profunde de tristețe, de neliniște și mai ales de anxietate.
Numele de „Blue Monday” i-a fost dat de o companie turistică, în cursul unei campanii publicitare de promovare a ofertelor de vacanţă, iar un psiholog pe nume Cliff Arnall, profesor la acel moment la Universitatea din Cardiff, a lansat o formulă matematică elaborată pentru a calcula cele mai deprimante zile ale anului.
El a luat în considerare vremea, facturile la utilități, datoriile, nivelul motivațional, precum și faptul că majoritatea oamenilor urăsc zilele de luni, iar ceea ce a reieșit este că a treia zi de luni din luna ianuarie este cea mai deprimantă zi din întreg anul.
Formula s-a dovedit a fi doar un truc de PR al unei agenții de turism care își dorea să vândă vacanțe în luna ianuarie, în niciun caz o formulă validată științific.
Cu toate că este una dintre cele mai dificile zile de peste an, specialiștii sunt de părere că ținând cont de anumite sfaturi, stările de tristețe și depresie ar putea fi ținute în frâu, iar această zi ar putea fi depășită cu mai mare ușurință. Mai exact, specialiștii au stabilit o serie de activități pe care oamenii ar trebui să le facă la ore fixe, asta dacă își doresc să se simtă plini de energie și să aibă o zi minunată.
Potrivit acestora, persoanele care stau lângă fereastră sau care ies la plimbare pot scăpa mai uşor de starea de depresie din această perioadă a anului. De asemenea, experţii recomandă sporturile specifice iernii sau, dacă vremea este mult prea friguroasă, exerciţiile la sală.
Chiar dacă „Blue Monday” nu are o formulă atestată prin cercetări științifice, și nu putem vorbi despre cea mai deprimantă zi din an, trebuie să știm, totuși, că în aceasta perioadă a anului suntem mai predispuși la depresie.
Motivele? Organismul uman se resimte după consumul de alcool și dulciuri din luna decembrie și e posibil ca toate cheltuielile făcute pentru Crăciun și Revelion să ne fi lăsat conturile bancare cam goale. În plus, faptul că zilele sunt mai scurte și suntem privați de lumina naturală, duce la scăderea considerabilă a nivelului de vitamina D din organism, ceea ce ne influențează negativ starea de bine.