Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare au depistat în trafic un cetățean român care conducea un autoturism marca BMW, ce figura ca fiind furat din Franța.
În data de 13 septembrie a.c., în jurul orei 10.20, un echipaj din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare a oprit în trafic, pentru control, pe o strada de pe raza municipiului Satu Mare, un autoturism marca BMW 318 D.
Mașina era condusă de cetățeanul român T.I., în vârstă de 42 de ani, domiciliat pe raza județului Satu Mare.
Cu ocazia verificării documentelor, polițiștii de frontieră au constatat că mașina este semnalată în evidențele Interpol ca fiind furată, alertă introdusă de autorităţile din Franța, în data de 03 decembrie 2015.
Drept urmare, autoturismul, în valoare de aproximativ 33.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare până la finalizarea cercetărilor, în cauză fiind întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.