Vezi VIDEO
Alerta de boala limbii albastre. In trei localitati din Botosani au fost identificate focare de bluetongue la bovine. In acest context, la nivelul judetului Maramures au fost luate masuri speciale. In teritoriu s-au transmis informari despre boala si s-a intensificat supravegherea animalelor. De asemenea, lunar, sunt recoltate probe din trei localitati-tinta din judet.
In uma depistarii focarelor de boala limbii albastre la bovine din judetul Botosani, Autoritatea Nationala Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) a transmis in teritoriu mai multe recomandari. Inspectorii sanitar-veterinari maramureseni au pus in practica prevederile notei de serviciu, trecand la instruirea si informarea medicilor veterinari. In acelasi timp, lunar sunt recoltate probe din trei zone: de la Coas, Suciu de Sus si Moisei.
“Noi, la randul nostru, am implementat aceste masuri, instruind medicii veterinari, crescatorii de animale, transmitand toate materialele privind descrierea bolii, semnele clinice tuturor medicilor din retea. Mai mult, prin programul strategic, noi facem supravegherea activa pentru boala limbii albastre. In Maramures avem trei localitati-tinta de unde recoltam lunar, in perioada activa de vector, din aprilie pana in noiembrie inclusiv, 59 de probe de la bovine pe care pana acum le-am testat, neavand rezultate pozitive”, a informat sef Serviciu Control Oficial Sanatate Animala, doctor Nicu Chis.
Oficialii DSVSA Maramures atrag atentia proprietarilor de bovine ca imediat ce observa semne ale imbolnavirii animalului sa sesizeze medicul veterinar. “Proprietarii trebuie sa anunte imediat medicul veterinar cand depisteaza orice imbolnavire in efectiv, aparitia semnelor clinice, mai precis animalul plange, asa cum se spune in literatura, conjunctivita, salivatie, edemele la nivelul cavitatii bucale, edemul limbii chiar cu cianoza, care este un semn, de unde vine si denumirea bolii limbii albastre”, a precizat Nicu Chis.
In cursul acestui an, in Maramures nu au fost semnalate cazuri pozitive de boala limbii albastre. Singurul focar depistat a fost anul trecut in Slatioara la o bovina care a trecut prin boala si s-a vindecat. Odata cu scaderea temperaturilor, se diminueaza si riscurile de imbolnavire in randul bovinelor.
Boala limbii albastre nu afecteaza oamenii si nu exista riscul ca afectiunea sa fie contactata sau transmisa prin carne sau lapte. Boala are insa o rata de mortalitate care poate ajunge si la 100% din efectiv.
Sursa: Camelia Tocaci