Boboteaza, sarbatorita pe 6 ianuarie, cand se considera ca a avut loc botezul lui Iisus Hristos, incheie, alaturi de sarbatoarea Sfantului Ioan (7 ianuarie), perioada celebrarii nasterii Mantuitorului. Sarbatoarea marcheaza Botezul Domnului si se mai numeste Epifanie, adica Aratarea lui Dumnezeu si Mantuitorului in lume. De Boboteaza se imparte agheasma, iar in satele din Maramures preotul ”umbla cu crucea” ca sa sfinteasca gospodariile. Practicile sunt mult mai numeroase, in aceasta zi spunandu-se ca se pot face farmece, preziceri, se poate afla ursitul si daca anul va fi unul bun sau nu. Tot de Boboteaza, se fac descantece pentru alungarea spiritelor rele.
Boboteaza tine tot de ciclul sarbatorilor de iarna. In ajunul sarbatorii, 5 ianuarie, in Maramures se obisnuia sa se puna pe mese numai mancare de post, pregatita special pentru aceasta zi si care consta in hribe fierte, mere fierte, varzar etc. Ajunul se mai numea „zi de sec”, unii dintre gospodari obisnuind sa ajune pana spre seara. Tot in aceasta zi se faceau pregatirile pentru Boboteaza, adica se faceau mancarurile de dulce, se curata casa si se impodobea cu toluri si sterguri ca sa arate cat mai frumos cand venea preotul cu crucea ca sa sfinteasca locuinta.
Preotul stropeste casa si pe cei ai casei cu apa sfintita aruncata dintr-un ”strut” facut din busuioc din care fetele incercau sa fure un fir si sa il puna in san. Obiceiul este legat de credinta ca busuiocul le va purta noroc si vor putea sa isi afle ursitul, cu conditia insa ca in timpul zilei sa ajuneze si seara sa manance o turta facuta din opt linguri de faina si una de sare si care sa fie framantata doar cu noua degete. Aceasta practica nu este singulara, pentru ca una asemenatoare se face si de Sfantul Andrei.
De asemenea, la fel ca la Anul Nou, fetele fac strut de verdeata, il pun sub pragul casei inainte de trecerea preotului. Dupa plecarea acestuia, strutul se scoate si se pune dupa oglinda, spunadu-se: „Cati au trecut in urma pretului peste strut, atatia petitori va avea fata”. Alt obicei similar cu cel de la cumpana dintre ani priveste spalarea la rau ori cu ”apa neinceputa” (de care nu s-a atins nimeni) in dimineata Bobotezei, ca intr-un gest de purificare.
Legat de supersitii, batranii aveau credinta ca nu e bine sa arunci gunoiul din casa pana nu trece popa si ca daca-l arunci imediat ce iese acesta din casa ”arunci toate relele”.
In satele din Maramuresul istoric se mai practica Chiraleisa sau Tiralexa. Astfel, un grup de copii merge inaintea preotului si striga:
Tiralexa-i, Doamne
Grau de primavara
Si-n pod si-n camara
Si-n tinda si-afara.
Cati carbuni in vatra
Atatia petitori la fata,
Cate paie pe cotet
Atatia petitori s-aveti,
Cate pene pe gaina
Atatia petitori la Irina,
Cate pene pe cocos
Atatia coconi frumosi.
(Sursa: Voichita Nemes, satul Sarbi)
Preotul intra apoi in curte si canta: ”In Iordan, botazandu-te Doamne”, iar apoi intra in casa si fiecare membru al familiei saruta crucea. Apoi, preotul rosteste: ”Christos in mijlocul nostru”, oamenii raspunzandu-i: ”Este si va fi”, dupa care se stropeste cu aghiasma.
Cuvantul „agheasma” vine din grecescul „aghios” si inseamna sfintire. Romanii spun ”agheasma” la apa sfintita, de Boboteaza savarsindu-se ”agheasma mare”, careia credinciosii ii dau puteri supranaturale. Despre apa sfintita de Boboteaza se spune ca ramane proaspata, curata si placuta la gust tot anul, ca poate fi folosita ca leac pentru orice boala, ca e buna pentru alungarea raului si este aducatoare de noroc. Se obisnuieste ca oamenii sa bea din agheasma mare opt zile in sir inainte sa manance, din ajunul Bobotezei pana la incheierea praznicului, adica pana la 13 ianuarie.
Sursa: eMM.ro
– Servicii de creare site web
