Vezi VIDEO
Laboratorul somnului de la Spitalul TBC Baia Mare s-a deschis in urma cu aproape doua luni, insa doar sase pacienti au fost investigati pana in acest moment. Dintre acestia, un baimarean a fost diagnosticat cu apnee. Directorul medical al Spitalului de Pneumoftiziologie, Lucia Osan, se asteapta ca, de luna viitoare, cand toate investigatiile de acest tip vor fi decontate de CAS, numarul celor care vor dori sa-si faca un control la laborator sa creasca.
Persoanele care sufera de apnee in somn (o afectiune a aparatului respirator, caracterizata prin intreruperea temporara a respiratiei) pot sa-si faca investigatii la “Laboratorul somnului” din cadrul Spitalului TBC Baia Mare.
Pentru acest lucru, pacientii trebuie sa stea o seara in spital, iar daca in urma controlului medicii observa modificari ale respiratiei, bolnavul e nevoit sa mai ramana o seara in spital pentru a fi conectat la proteza respiratorie.
“Sigur, perioada sarbatorilor a fost una in care nu am efectuat investigatii, deoarece pacientii nu au dorit acest lucru. Din luna ianuarie, reincepem investigatiile, iar de luna viitoare vom putea desfasura un program normal, decontand aceste consultatii pe paturile de spitalizare de zi. Au fost investigate in jur de cinci, sase persoane. Dintre acestea, o singura persoana intruneste simptomatologia care se incadreaza intr-un sindrom de apnee in somn si care va beneficia de aparatul de care are nevoie pentru corectare”, a spus dr. pneumolog Lucia Osan, director medical la spitalul TBC.
Pacientii care s-au prezentat la spitalul TBC pentru a fi tratati de problemele somnului fie sufereau de un sforait deranjant pentru ceilalti, fie li se oprea respiratia pentru cateva secunde.
“In timp, apar o serie de complicatii vasculare, cardiologice, metabolice, iar riscul este de moarte subita in somn. De aceea este importanta depistarea din timp a bolii pentru ca pacientii sa beneficieze de tratament intr-o faza precoce”, a explicat medicul pneumolog.
Medicii se asteapta ca numarul celor investigati sa creasca din luna februarie. Pacientii trebuie sa prezinte adeverinta de la medicul de familie si sa aduca dovada calitatii de asigurat. In acest fel, ei vor putea sa urmeze consultatiile gratuit.
Sursa: Adina Timis