Mașina manelistului Tzancă Uraganu, un Ferrari, a fost implicată într-un accident rutier, vineri seară, în Bragadiru. Bolidul se pare că era condus de fratele manelistului.
Conform imaginilor publicate de stirileprotv.ro, mașina s-a izbit de un copac și a suferit daune semnificative.
„La data de 30 septembrie a.c., în jurul orei 20:20, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că, pe șoseaua Alexandriei din Bragadiru, s-a produs un accident.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii rutieri din Bragadiru, pentru efectuarea de activități din competență, unde au constatat că cele sesizate se confirmă, în evenimentul rutier fiind implicate 4 autoturisme, respectiv 2 aflate în mers, iar celelalte 2 fiind parcate, toate pe același sens de mers.
În urma accidentului, nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatele alcooltest, rezultatele fiind negative, iar unul dintre șoferi, în vârstă de 39 de ani, a fost testat cu aparatul drug test, care a evidențiat un rezultat negativ”, transmite IPJ Ilfov.