Un spital a fost lovit luni de un tir de rachete in centrul orasului Donetk, in estul separatist al Ucrainei, au informat jurnalisti AFP aflati la fata locului.
In bombardament au fost ranite sase persoane — un medic si cinci pacienti, potrivit Ministerului pentru Situatii de Urgenta al “republicii” separatiste Donetk.
Pe de alta parte, potrivit Kievului, circa 700 de militari rusi au intrat luni in Ucraina.
Presedintele ucrainean Petro Porosenko a declarat, intr-un discurs sustinut duminica in Piata Independentei din Kiev, ca autoritatile ucrainene vor incerca in curand sa recastige controlul asupra intregului Donbas — zona miniera din estul Ucrainei, incluzand regiunile Donetk si Lugansk, cele doua fiefuri ale separatistilor prorusi.
Iuri Biriukov, unul dintre consilierii lui Porosenko, a declarat duminica dimineata ca unitatile ucrainene dislocate la nord de Donetk au deschis, la ordin, foc masiv asupra pozitiilor rebelilor. Multe din aceste pozitii se afla insa chiar in zone rezidentiale, dupa cum a relatat presa ucraineana.
Sursa: Agerpres