Familia Borgia a produs şi produce de sute de ani o fascinaţie profundă în rândul muritorilor de rând. Deşi numele lor este asociat cu infamia şi cele mai grele păcate, membrii acestei familii au reuşit să cadă în capcana puterii.
O astfel de familie trăieşte şi pe malul Rivulus Dominarum (pentru necunoscători Râul Domniţelor) şi chiar dacă de-a lungul anilor a fost zguduită de numeroase scandaluri, continuă să trăiască după propriile reguli, spre mirarea minerului neprihănit care priveşte spre ei zi de zi. Pentru “Borgia” de Rivulus Dominarum nu există legi sau consecinţe legale şi acest lucru se poate observa de la felul în care au extins o clădire din centrul oraşului până pe spaţiul pietonal, până la felul în care parchează în zona amintită. Pietonii sunt nevoiţi să facă slalom printre maşini şi chiar să coboare pe carosabil ca să ocolească bolidul parcat „în buza” cunoscutei clădiri.
Familia Borgia şi-a propulsat doi dintre membri în scaunul papal pentru a dobândi faimă şi bani şi la fel s-a întâmpat şi în familia din Baia Mare, numai că în lipsa unui fiu dispus la compromisuri, pribeag pe malurile unui râu cu miros franţuzesc, a fost scos la înaintare ginerele, un fel de Meşter Manole care ar construi, dar nu poate pentru că nu-l ajută “puterile”.
Deşi recent intrat în familie, nici ginerele nu se dezminte, adoptând rapid metehnele Socrului Mare. Învestit rapid într-o funcţie cu răspundere, deşi calităţile nu-l recomandau, acesta taie din pix proiectele unor confraţi de breaslă care au avut ghinionul să nu ştie să se „orienteze”.