„Pentru prima dată în istoria orașului Borșa, în urma recensământului populației și a locuințelor, suntem pe punctul de a depăși cifra de 30.000 de locuitori, devenind astfel „municipiu”, al doilea oraș ca număr de locuitori din Maramureș.
În Borșa s-au dezvoltat mult afacerile conexe activității de turism, de la prelucrarea fierului, producția de încălțăminte, mobilier, până la fabricarea materialelor de construcție.
Împreună, ne-am transformat într-un pol de dezvoltare pentru această parte de județ, cu impact și pentru localitățile limitrofe.” – anunță primarul prin intermediul unei postări pe Facebook.
Pentru a face și anumite lămuriri în această privință, prezentăm faptul că un municipiu (din latină municipium) este o unitate administrativ-teritorială din România. Acest statut este acordat orașelor mai mari, cu un grad ridicat de urbanizare, cu o populație relativ mare, în general de peste 15 000 locuitori, cu un rol economic, social, politic și cultural însemnat. Acestea sunt criterii relative pentru definirea unui municipiu, neexistând la nivel de lege criterii bine definite pentru acordarea statutului de municipiu. Însă acordarea propriu-zisă a statutului de municipiu se face prin lege, nu este suficientă îndeplinirea criteriilor susmenționate. Localitățile care nu îndeplinesc unul sau mai multe din aceste criterii sunt clasificate ca orașe, sau, dacă nu sunt urbanizate, comune.