Medicii veterinari din Maramures au demarat campania de tuberculinare la bovine. Prin aceasta actiune se urmareste daca animalele au sau nu tuberculoza. Daca se gaseste o astfel de boala, ea trebuie declarata si va impune restrictii. Asta in conditiile in care tuberculoza se transmite la om si poate avea implicatii grave asupra sanatatii umane.
Pana in luna decembrie, medicii veterinari din Maramures vor trece pe la gospodariile celor care detin bovine pentru a depista animalele bolnave de tuberculoza. Actiunea e inclusa in campania de tuberculinare care a debutat in 5 noiembrie, la nivelul judetului.
„Campania in sine are loc din poarta in poarta, din gospodarie in gospodarie, dupa care medicul veterinar face tabelele de turberculinare, le depune la DSVSA, apoi urmeaza verificarile in teren facute de inspectorii sanitar-veterinari. Aceasta campanie se va intinde pana la mijlocul lunii decembrie. Analiza in teren se face la trei zile de la declansarea tuberculinarii, se face verificarea veridicitatii acestei actiuni de catre inspectorii de stat”, a declarat directorul adjunct al Directiei Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Maramures (DSVSA), Vasile Pop.
In Maramures sunt zeci de mii de bovine la care va fi verificata starea de sanatate. „Este vorba de un numar de 85.000 de doze pentru un efectiv de 85.000 de capete din gospodariile populatiei, respectiv din fermele comerciale de tip A. Actiunea se deruleaza de urmatoarea maniera: medicul veterinar ridica tuberculina de la DSVSA Maramures in conditiile legii, cu pastrare la temperatura de refrigerare”, a precizat Vasile Pop.
Campania are un caracter obligatoriu si se face in mod gratuit pentru toate bovinele de peste sase saptamani. Practic, veterinarii vor injecta in pielea gatului animalului o doza de tuberculina. In functie de mai multe rezultate clinice, animalul va fi gasit pozitiv sau negativ in ceea ce priveste TBC-ul. In caz ca rezultatele sint neconcludente, procedura va trebui repetata.
Sursa: Camelia Tocaci