Pugilistul Lucian Bute se va antrena, timp de zece zile, in California (SUA), cu Freddie Roach, fostul antrenor al boxerului filipinez Manny Pacquaio, dar si al portoricanului Miguel Angel Cotto. La trei luni si jumatate dupa ce a incheiat colaborarea cu Stephan Larouche, Bute nu si-a gasit inca un antrenor, informeaza rds.ca. Fostul campion mondial la supermijlocie, in versiunea IBF, s-a antrenat de curand, timp de zece zile in Florida (SUA), cu antrenorul Pedro Diaz.
„Roach a fost de cateva ori numit antrenorul anului. Cand am vazut ce a facut cu Pacquiao, un stangaci, dar si cu ceilalti sportivi pe care i-a facut campioni mondiali, mi-am spus ca mi-ar placea sa lucrez cu el. Dupa 20 de ani, noul meu antrenor nu ma va schimba complet. El poate sa ma imbunatateasca. Uneori e suficient sa faci o schimbare. Iti ofera o noua viata, o stare de spirit noua „, a spus Bute.
Lucian Bute a afirmat ca a ramas prieten cu Stephan Larouche: „Stephan este inca prietenul meu. Uneori il intreb, dar in final, aceasta a fost alegerea mea. El mi-ar spune sa lucrez cu o persoana sau alta, dar daca eu nu ma simt bine, atunci nu voi lucra. Eu voi decide cu cine voi lucra”.
Potrivit sursei citate, Bute ar trebui sa-si gaseasca un antrenor pana la sfarsitul lunii august daca doreste sa boxeze la finalul acestui an.
Sursa: Mediafax