Boxerul român Lucian Bute, în vârstă de 39 de ani, fost campion mondial IBF la categoria supermijlocie între 2007 şi 2012, şi-a anunţat, miercuri, într-o postare în reţelele de socializare, retragerea din activitatea sportivă.
Pugilistul Lucian Bute a postat un mesaj pe Facebook în care anunţă că şi-a încheiat cariera, fiind convins că a luat cea mai bună decizie.
„Mi-am incheiat cariera de boxer. Moment emoţionant în viaţa mea dar sunt ferm convins că am luat decizia cea mai bună pentru mine si familia mea!”, a scris Bute.
Într-o conferinţă de presă la Montreal, în care nu şi-a putut stăpâni lacrimile, Lucian Bute a spus că s-a gândit la retragere încă de când s-a născut fetiţia lui Ema, în 2017, iar apoi totul a fost clar după naşterea băieţelului Eric Stephan. „Nu mai am nimic de dovedit. Mă bucur că sunt sănătos şi mă pot ocupa de familie”, a spus Bute.
Ultimul meci al lui Lucian Bute a fost în 25 februarie 2017, când a fost învins de columbianul Eleider Alvarez, prin KO în repriza a cincea.
În vârstă de 39 de ani, Lucian Bute îşi încheie cariera cu un bilanţ de 32 de victorii, trei înfrângeri şi o remiză la profesionişti.
Bute a deţinut titlul mondial IBF în perioada octombrie 2007 – mai 2012.