Cel putin 49 de persoane si-au pierdut viata si alte 10 au fost ranite intr-un accident de autocar, care a cazut sambata intr-o prapastie in statul brazilian Santa Catarina (sud), potrivit autoritatilor locale, relateaza duminica AFP.
Bilantul de 49 de morti – 17 barbati, 24 de femei si opt copii – este inca provizoriu, a declarat pentru AFP un responsabil de la serviciul de presa al executivului regional. Alte 10 persoane care au fost ranite sunt spitalizate, a precizat sursa.
Autocarul, care apartinea unei firme de turism, parcurgea un traseu intre Uniao de Victoria, localitate situata in statul vecin Parana, si Guaratuba, pe litoralul atlantic al statului Parana. El trebuia sa aiba la bord 50 de persoane, potrivit listei oficiale, dar, tinand cont de bilantul accidentului, numarul ocupantilor era mult mai mare.
Sursa: Agerpres