Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, se pare că este propunerea PNL pentru funcția de premier, potrivit unor surse de la vârful partidului. Conducerea PNL urmează să valideze în ședință această propunere.
Ludovic Orban, liderul PNL, a avut miercuri, 9 decembrie, o discuție cu Klaus Iohannis, prezentându-i și o listă succintă cu 3 propuneri de premier. Printre aceștia s-au numărat Nicolae Ciucă, Florin Cîțu și Marcel Boloș.
După discuția cu președintele, Ludovic Orban s-a întors la partid, unde va avea loc ședința Biroului Politic Național. Ședința este programată la ora 18:00, iar în cadrul acesteia, conducerea partidului va valida propunerea de premier.