Brian Cristian deschide lista USR PLUS pentru Camera Deputaților în Maramureș.
Are 30 de ani, este activist civic și antreprenor. De-a lungul timpului a coordonat zeci de proiecte cu rezultate concrete, motiv pentru care, în anul 2019 a primit distincția Voluntarul Anului în Maramureș.
Este unul dintre puținii candidați cu experiență în sectorul ONG, mediul de business și administrație publică, în ciuda vârstei.
Brian consideră că generația din care face parte e chemată să schimbe radical modul în care se face politica, pornind de la realitatea secolului XXI: digitalizare, transparentizarea procesului decizional și implicarea activă a tinerilor în stabilirea direcției și luarea deciziilor majore.
În Parlament vrea să lupte pentru un mediu antreprenorial competitiv și predictibil, precum și pentru depolitizarea administrației publice și creșterea calității serviciilor oferite cetățenilor și mediului de afaceri din România.
De asemenea, își dorește să contribuie la actualizarea Legii Tinerilor și la elaborarea unei noi Strategii Naționale pentru Tineret. Printre propunerile sale se numără înființarea de incubatoare de afaceri pe lângă instituțiile de învățământ sau de centre de informare și consiliere pentru tineri.