Cei doi au discutat timp de cinci ore in prezenta avocatilor, relateaza agentia Rompres, dupa care si-au pus semnaturile pe o ^^intelegere globala cu privire la toate aspectele mariajului lor^^. Purtatorul de cuvant Michael Sands nu a dat mai multe amanunte, dar a aratat ca intelegerea se refera la custodia asupra copiilor cuplului si la chestiuni financiare.
Pactul a fost semnat dupa ce Britney, considerata acum o regina decazuta a muzicii, s-a externat dintr-o clinica de reabilitare. In perioada petrecuta la luxoasa clinica Promises din Malibu, cei doi soti au respectat un acord provizoriu prin care isi imparteau custodia asupra celor doi copii pe care ii au din casnicie.
Britney Spears a fost cea care a solicitat divortul la 7 noiembrie 2006, dupa o perioada de doi ani de casnicie, motivul invocat fiind ^^divergente ireconciliabile^^. In acel moment ea a solicitat sa obtina custodia permanenta asupra celor doi copii, lui Kevin Federline urmand sa-i fie rezervat doar dreptul la vizite regulate.
Kevin Federline a solicitat inca de a doua zi instantei sa-i acorde lui dreptul de custodie al celor doi baieti Jayden James, 6 luni si Sean Preston, 18 luni, si a pretins in acelasi timp ca Britney sa le plateasca celor doi pensie alimentara, arata agentia Rompres.
Sursa: Vali Filip