Băsescu va participa la deschiderea oficială a şedinţei primarilor, care este prezidată de primarul general al Bucureştiului, Adriean Videanu. Fostul său coleg de partid i-a lansat, de altfel, invitaţia de a participa la reuniunea din Baia Mare. El va fi alături şi de primarul Clujului, Emil Boc, lider al PD, precum şi de alţi aleşi ai coaliţiei la guvernare.
Desfăşurarea de forţe va fi destul de impresionantă, pentru că în jur de 150 de persoane vor fi prezente şedinţa Asociaţiei. Pe lista invitaţilor se mai află Soknan Han Jung, coordonator al programului ONU pentru dezvoltare, preşedintele Curţii de Conturi, Dan Drosu Şaguna, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, Gheorghe Popescu, cel al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, Călin Georgescu, precum şi numeroşi secretari de stat din cadrul ministerelor finanţelor, integrării, administraţiei şi internelor, comunicaţiei şi din alte instituţii ale statului.
Ordinea de zi a Adunării Generale a AMR este stufoasă şi include dezbateri legate de legile poliţiei locale, a primarului, a asociaţiilor de proprietari ori patrimoniului. Traian Băsescu nu va participa decât la deschiderea oficială a reuniunii, pentru că la ora 12.15 are programată o întâlnire cu autorităţile locale şi primarii maramureşeni, în Sala Mare a Prefecturii.
Autorităţile maramureşene intenţionează să smulgă cât mai multe promisiuni preşedintelui ţării pe durata scurtei sale şederi în capitala de judeţ. Problema prioritară va fi alocarea de fonduri pentru refacerea drumurilor. Scopul conducătorilor Maramureşului este să îl folosească pe Traian Băsescu ca agent de presiune pe lângă ministrul transporturilor.
Şeful statului nu a fost prezent niciodată de la numirea în funcţie în Maramureş, ultima sa vizită fiind în campania electorală pentru alegerile locale din 2004, când a făcut un turneu prin mai multe localităţi ale judeţului în care PD-ul avea candidaţi. El va recupera însă, pentru că, la începutul lunii octombrie, se va reîntoarce în judeţ pentru inaugurarea podului istoric de peste Tisa, de la Sighetu Marmaţiei, unde este aşteptat să ciocnească o cupă de şampanie cu omologul său ucrainean, Viktor Iuşcenko.
Sursa: Meda Muntean