Ana B. locuieşte singură, într-o casă din Satu Nou de Sus. Ea a recunoscut că a lăsat uşa locuinţei deschisă, dar spune că aşa face de o viaţă şi că niciodată nu a avut probleme.
Miercuri noaptea femeia a fost trezită din somn de zgomote suspecte. Nu a apucat să se dezmeticească bine pentru că a fost lovită peste faţă de o persoană. Necunoscutul s-a făcut nevăzut imediat după ce a agresat-o. Dimineaţă bătrâna s-a adresat poliţiei.
Femeia a spus că nu i-au dispărut lucruri din casă şi că nu ştie ce căuta acea persoană în locuinţa ei. Oamenii legii fac acum verificări ca să stabilească ce s-a întâmplat.
Sursa: Ioana Oşan