Şoferul autoutilitarei, Petru Voicseliuc are doar 20 de ani şi este din Baia Mare. El transporta materiale de construcţii, iar la un moment dat, a făcut o manevră de mers înapoi fără să observe că în spatele maşinii se afla o femeie. Conducătorul auto a povestit că a greşit drumul şi că nu şi-a dat seama ce s-a întâmplat nici măcar în momentul în care a trecut peste trupul bătrânei cu roţile.
Medicii de la Ambulanţa Baia Mare spun că femeia din Ilba a murit pe loc. Poliţiştii au început o anchetă, din primele lor cercetări rezultând că bătrâna nu ar fi respectat întocmai regulile de circulaţie ale pietonilor. “Totuşi, nu putem să spunem exact cine se face vinovat de acest accident", a precizat subcomisarul Dorin Gherman, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Maramureş.
Sursa: Vasile Dale