Daniel Pistea, adjunct Brigada Rutiera Bucuresti, impreuna cu Ion Daniel Bocan, seful Sectiei 2 Politie, ofiterul Marius Maghiari si alti cinci politisti au fost arestati de Judecatoria Sectorului 1 pentru ca ar fi incercat sa musamalizeze un accident produs de Marius Maghiari. Judecatoria Sectorului 1 a admis propunerea procurorilor si a dispus arestarea preventiva pentru 30 de zile a comisarului Daniel Pistea, adjunct Brigada Rutiera Bucuresti, a comisarului Ion Daniel Bocan, seful Sectiei 2 Politie si a lui Marius Maghiari, sef al unui serviciu din cadrul Brigazii Rutiere.
In acelasi dosar au fost arestati politistii de la Sectia 2 Mihaita Georgica Anghel, Ovidiu Gheorghe Sanfira, Marian Lupu Pasare, dar si politistii din cadrul Brigazii Rutiere Liviu Daniel Canea si Auras Eugen Tutui. Decizia magistratilor nu este definitiva si poate fi contestata de cei opt politisti.
Comisarii Ioan Daniel Bocan si Daniel Pistea, impreuna cu alti doi politisti de la Brigada Rutiera si trei de Sectia 2 de Politie sunt acuzati ca ar fi incercat sa musamalizeze un accident rutier produs de ofiterul Marius Maghiari. Potrivit unor surse judiciare, politistul Marius Maghiari ar fi accidentat o femeie pe raza Sectiei 2 Politie, dar incidentul a fost incadrat la accident de munca.
Cei opt politisti au fost retinuti de procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 1, care au propus si arestarea acestora.
Reprezentantii Politiei Capitalei au refuzat sa comenteze acest caz. „Avand in vedere ca in prezent este in derulare o ancheta a Parchetului, nu suntem in masura sa oferim date, ele cazand sub incidenta prevederilor Codului de procedura penala. Politia Capitalei sprijina institutiile abilitate in instrumentarea acestui caz si aplica principiul conform caruia nimeni nu este mai presus de lege”, se arata intr-un comunicat de presa al Politiei Capitalei.
Sapte dintre ei sunt acuzati de favorizarea infractorului si de fals in acte, iar cel care ar fi comis accidentul este acuzat de parasirea locului accidentului si instigare la fals.
Sursa: Mediafax