El a spus ca noua metoda inlesneste procedurile de efectuare a platilor si salveaza ”cateva sute de milioane de lei vechi”, care ar fi fost cheltuiti pentru manevrarea numerarului. De aceasta masura vor beneficia intre 600.000 si 800.000 salariati, dupa cum informeaza Rompres.
Vosganian a anuntat ca salariatul poate sa opteze pentru orice banca pentru efectuarea platii, indiferent de banca cu care lucreaza institutia la care este angajat. De asemenea, pentru a proteja sistemul concurential, masura se va aplica doar in localitatile unde exista reprezentante a cel putin trei institutii financiare.
Ministrul este de parere ca salariatul care primeste banii pe card poate beneficia si de alte servicii pe care le poate oferi banca, cum ar fi descoperirile de cont, prin care utilizatorul poate folosi de mai multe ori valoarea salariului.
Pensii eliberate direct de la bancomat
Potrivit premierului Calin Popescu-Tariceanu, si pensionarii vor putea opta, in curand, pentru plata pensiilor pe card bancar. Premierul a precizat ca ministrul muncii, Paul Pacuraru, a fost mandatat sa demareze o actiune prin care pensionarii vor primi cate un talon pentru a alege modul in care doresc sa isi primeasca pensia, pe card sau prin posta, ca si pana acum.
Seful Executivului a aratat ca pensionarii din sistemul de ordine publica, aparare sau siguranta nationala, pe langa faptul ca au pensii mari, sunt persoane instruite care nu au niciun fel de problema sa utilizeze cardul. Luand in considerare unele semnale venite din partea asociatiilor de pensionari, Guvernul a decis insa ca fiecare poate opta pentru un mod de plata.
Sursa: Ioana Osan