Bugetul pentru 2007 prevede o creştere economică de 6,4 la sută şi a fost calculat ţinând cont de o ţintă de inflaţie de 4,5 la sută, după cum informează Rompres. Potrivit ministrului de finanţe, Sebastian Vlădescu, parametrii luaţi în calcul pentru proiecţia bugetară sunt o creştere economică de 6,4 la sută, o inflaţie de 4,5 la sută şi un deficit bugetar de 2,8 la sută din PIB.
Conform acestui proiect, învăţământul şi cercetarea vor primi 5,2 la sută din PIB, iar sănătatea peste patru la sută.
Cofinanţarea din buget va atinge 0,4 la sută din PIB, a spus Sebastian Vlădescu, care a precizat că deficitul se înscrie în Tratatul de la Maastricht, iar bugetul permite atingerea criteriilor de convergenţă atât reală, cât şi nominală.
Premierul Tăriceanu a precizat bugetul propus este unul cu un nivel record de venituri din PIB. Acesta va ajunge, în 2007, la 34,5 la sută din PIB, permiţând astfel cheltuieli mai consistente pe diferitele direcţii prioritare ale guvernului.
Volumul investiţiilor în 2007 va ajunge la 6,6 la sută din PIB, un volum care depăşeşte de peste două ori media înregistrată în perioada 2000-2004, când cheltuielile de capital nu au depăşit trei la sută din PIB, a precizat Tăriceanu.
Acesta a arătat că, pentru prima dată după 1990, există o creştere foarte importantă la sănătate, de 3,3 ori mai mare decât faţă de 2004. Învăţământului şi cercetării le vor fi alocate 5,2 la sută din PIB, iar o altă categorie căreia i-a fost acordată atenţie în buget au fost pensiile.
Cheltuieli importante vor fi alocate pentru infrastructura rutieră, de cale ferată, dar şi pentru domeniile anunţate ca prioritare pentru România prin programul de guvernare, a precizat Tăriceanu.
Sursa: Ioana Oşan