Articolul despre statiunea Bukovel din Ucraina, publicat recent de ziarul electronic eMaramures.ro, a inspirat o familie de tineri maramureseni, precum si pe cativa prieteni ai acestora, care au decis sa verifice pe propria piele calitatea serviciilor turistice de dincolo de Tisa, precum si diferenta dintre conditiile de schi din Maramures si cele de la ucraineni. Verdictul a fost favorabil pentru Bukovel, pentru ca turistii romani au fost cuceriti de cele vazute in Ucraina. ”Expeditia” a fost organizata de Sorin Hotea si sotia acestuia, Claudia, din Sighetu Marmatiei, care au plecat la drum in acest weekend, insotiti de cativa prieteni din Bistrita si Targu Mures.
Intors in Maramures, profesorul sighetean Sorin Hotea a facut o descriere scurta a situatiei: ”Nu ai crede ca exista asa ceva in Ucraina”. Dar, totusi, exista si inca la standarde europene. Sorin Hotea a recunoscut ca nu s-a asteptat la asemenea conditii tocmai in Ucraina. Ca sa exemplifice, acesta a spus doar ca duminica, fiind 8 martie, s-au impartit flori tuturor femeilor aflate in statiune. ”Si au fost multe”, dupa cum a subliniat Sorin Hotea.
Impresiile au fost deosebite, iar amintirile multe si bune. Bukovel chiar a reusit sa ii impresioneze pe Sorin si Claudia Hotea, precum si prietenii acestora, chiar daca intrarea in statiunea ucraineana si-au facut-o pe la miezul noptii. Au reusit sa se cazeze fara prea mari probleme, desi strainii pot intampina dificultati in comunicare pentru ca locuitorii vorbesc doar ucraineana si rusa. Preturile sunt acceptabile, pentru ca ucrainenii chiar nu si-au propus sa dea gauri in bugetele turistilor.
”Am ajuns vineri seara si sambata dimineata a inceput sa ninga ca-n povesti. Totul e excelent. Exista bancomate, internet wireless. Multe partii… De asemenea, este o parcare etajata, parca pe cinci nivele, care se afla in constructie. Am putut sa parcam insa gratis. O alta parcare, cu si mai multe nivele, se construieste chiar la intrarea in statiune”, a facut o trecere in revista a statiunii Bukovel profesorul sighetean.
Drumul din Romania pana in tara vecina nu a fost unul prea dificil, mai ales ca roamnii nu au gasit gropi in asfalat mai infricosatoare decat acasa. Acesta a aratat ca Bukovel este in plina constructie si dezvoltare, iar asta se vede inca de la intrare unde sunt macarale, chiar si noroi, dar a aratat ca sunt lucruri peste care se poate trece cu usurinta, mai ales ca existau semne ca aleile de acces si stradutele urmau sa fie pavate.
”Practic e o vale si toate varfurile din jur sunt impanzite de partii si telescaune. Vin foarte multi ucraineni. Acum, cand am fost noi, singurii straini pe care i-am vazut au fost cativa romani. Am mai vazut si vreo 2-3 masini de moldoveni. Duminica dimineata, pentru ca a nins, a venit foarte multa lume in Bukovel. Am avut nevoie de aproape o ora ca sa parcurgem drumul de la pensiunea in care ne-am cazat si statiune, cam de 5 kilometri”, a povestit Sorin Hotea.
Costul unei urcari cu oricare telescaun e de numai 22 de grivni, aproximativ 9-10 lei. Coborarea, pentru cei care vor sa ajunga doar in varf, fara sa coboare pe schiuri sau snowboard, este gratuita. Inchirierea echipamentului de ski pe o zi este de 75 de grivni, adica in jur de 30 de lei. ”Totul e automatizat. Toate intrarile la telescaune, snow tubby, partii pentru copii etc. se fac pe baza de bilete sau cartele. Cu acestea treci prin porti. Telescaunele au boxe cu muzica pe stalpi, asa ca drumul este foarte confortabil”, a mai adaugat Sorin Hotea.
Turistii romani au remarcat faptul ca in varful partiilor sunt „Panorama restaurant” – localuri mici si cochete unde se poate sta fie inauntru, fie pe terasa pentru a admira privelistea. De asemenea, ei au mai mentionat curatenia din toalete, accesul gratuit in acestea, precum si conditiile oferite.
Locuri de cazare sunt o multime in Bukovel si pe toate gusturile si buzunarele. Cei care vor conditii mai de lux, trebuie sa plateasca 400 de grivni pe camera – aproximativ 170 de lei – in pret fiind inclus si micul dejun, iar ca servicii aditionale se ofera acces contracost la sauna si piscina. Sunt locuri de cazare si pe bani mai putini, de exemplu in camere de pensiune cu baie comuna pe un etaj unde tariful este de 150 de grivni (65 de lei/camera).
Sorin si Claudia Hotea, precum si amicii care i-au insotit in ”aventura ucraineana” chiar s-au declarat incantati de cele vazute in Bukovel, iar maramuresenii au recunoscut sincer ca intre statiunile din zona noastra si cea vazuta la vecini este o diferenta foarte mare. Intrebarea care a ramas dupa drumul in Ucraina a fost: ”De ce la ei s-a putut si la noi e imposibil? Ce au ei si noi nu avem?” Cel mai probabil, ucrainenii au determinare, pentru ca maramuresenii au avut pana in prezent doar idei, pe care nu au reusit sa le puna si in practica si nici nu se pare ca le vor pune prea repede. Un exemplu a fost esecul rasunator al proiectului de amenajare a unei partii olimpice la Borsa, pentru care chiar au fost bani de la Uniunea Europeana, dar care s-au tocat aproape fara urma.
Si, totusi… Romania fata de Ucraina este stat membru al UE. Mai mult, centrul geografic al Europei – adica un fel de buric al Europei – este pe Valea Viseului, la vreo 35 de kilometri de Sighetu Marmatiei, unde exista doua borne – una pusa de Societatea de Geografie a Imperiului Austro-Ungar la 1876, iar o alta pusa pe vremea cand URSS domina aceasta parte a continentului, dar pentru autoritatile maramuresene a valorifica turistic potentialul zonei pare sa fie o corvoada sisifica.
CITESTE SI:
Sursa: Meda Muntean