Vezi VIDEO
Drumarii “Epocii de Aur” nu erau cu nimic mai diferiti fata de cei de acum. Surparea malului raului Sasar in dreptul mall-ului si distrugerea bulevardului Independentei au scos la iveala faptul ca una dintre cele mai intens circulate artere de circulatie din Baia Mare a fost construita fara fundatie. In urma alunecarii de teren, s-a decopertat asfaltul pe o lungime de circa 100 de metri din bulevard, iar sub el a fost gasit doar un strat de balast de rau. Autoritatile baimarene au facut descoperirea azi, 20 mai, cand s-au dus intr-o noua verificare in zona cu probleme. Acum, se planuieste realizarea unei fundatii pe portiunea de drum afectata, insa lucrurile pot incepe doar dupa ce se incheie indiguirea malului raului Sasar.
Bulevardul Independentei, una dintre cele mai importante strazi din municipiu, a fost construit fara o fundatie solida care sa asigure stabilitatea soselei, iar reprezentantii primariei s-au declarat surprinsi ca soseaua a rezistat traficului intens pentru atat de mult timp.
“Surpinzator cat de bine a putut sa stea bulevardul Independentei in conditiile in care practic nu are o fundatie, cum se cere unui drum de categoria a doua, asa cum este acest bulevard. Nu stiu exact anul in care s-a realizat, probabil anii 50-60, atunci cand s-a dezvoltat orasul, iar fundatia este doar din balast de rau, provenind cel mai probabil din raul Sasar”, a explicat Vasile Barbul, city managerul Baii Mari.
Tinand cont de traficul rutier greu din zona, bulevardul ar trebui refacut din temelii, dar este imposibil. Astfel, va fi realizata o fundatie adanca de 1,5 metri doar pe portiunea afectata de alunecarea de teren. Bulevardul va fi redeschis circulatiei pe ambele sensuri doar dupa ce se va pune inclusiv stratul de piatra sparta.
“In mod normal, pentru traficul de pe bulevardul Independentei si tonajul care este pe aceasta strada ar trebui realizat un alt sistem rutier. Daca va aduceti aminte, in anii 2000 am facut o lucrare de genul acesta pe bulevardul Bucuresti cand s-a excavat tot si s-a refacut integral strada. Probabil ca acest lucru ar trebui facut si pe Independentei, insa este putin probabil ca in urmatoarea perioada sa se realizeze acest lucru”, a explicat Vasile Barbul.
Constructorul a dat asigurari ca in cel mult o saptamana va termina de ridicat digul de protectie a raului Sasar pe toata portiunea afectata de alunecarea de teren. Odata aceasta etapa finalizata, se va putea incepe si reabilitarea soselei, acest lucru urmand sa se incheie in luna iunie, dupa estimarile reperzentantilor primariei. In acest moment, circulatia in acea zona este restrictionata, vehiculele circuland pe un singur sens.
Foto: bulevardul Independentei Baia Mare (C) eMaramures.ro
Sursa: Andrei Gherghel