Unirea Principatelor Române reprezintă momentul esențial în definirea României moderne, iar pentru a marca acest prim pas spre desăvârșirea unității naționale, dar și anul Centenarului Marii Uniri, Consiliului Județean Maramureș, în colaborare cu Instituția Prefectului – Județul Maramureș și Primăria Municipiului Baia au organizat miercuri, 24 ianuarie, începând cu ora 11.00, un eveniment de amploare. Pe Bulevardul Unirii din Baia Mare, în zona Catedralei Episcopale “Sfânta Treime” a avut loc un extraordinar spectacol de cântece patriotice interpretate de artiștii Andrei Păunescu cu cenaclul “Totuși iubirea”, Corala “Armonia”, Corul Bărbătesc din Finteușu Mare, Fanfara Municipală, Taraful și Grupul Folk “Nuanțe” al Școlii Populare de Artă, Găvrilă și Alex Martari, Corul Bărbătesc din Vălenii Șomcutei și Corul “Sfântul Ioan Damaschin” al Studenților Teologi din Baia Mare.
În deschidere, Fanfara Municipală a intonat imnul României, apoi a transmis cuvântul Arhivelor Naționale, Dr. Marius Uglea, care a oferit tuturor celor prezenți o adevărată lecție de istorie. După ce a cântat Corala ”Armonia”, prefectul de Maramureș, Vasile Moldovan a dat citire cuvântului primului-ministru al României. La cuvânt a fost invitat, apoi, secretarul de stat în Ministerul Culturii, Paul Cotîrleț, sosit în Maramureș pentru a anunța finanțarea a 89 de proiecte depuse la Minister, suma totală depășind cinci milioane de lei. ”Am venit aici pentru a asigura maramureșenii că spiritul patriotic va dăinui și în acest județ, iar din cele 2042 de proiecte pe care le vom implementa în anul Centenarului, 114 se vor desfășura în Maramureș. Vă doresc un sincer La Mulți Ani și să ne bucurăm împreună de aceste clipe minunate”, a subliniat reprezentantul Guvernului prezent în Maramureș.
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea și-a început discursul cu tradiționala urare: ”La Mulți Ani, România!, La Mulți Ani, Maramureș! Sărbătorim, astăzi, a doua zi națională a României. Fără Unirea Principatelor, din 1859, nu am fi vorbit despre Marea Unire de la 1918, unirea Transilvaniei cu România, iar acela a fost un moment hotărâtor în istoria noastră. Consiliul Județean Maramureș a sărbătorit, anul trecut, 25 de ani de la înființarea sa ca instituție, în 1992. În acest an, județul Maramureș va sărbători 50 de ani de la înființarea sa ca structură, de la reorganizarea administrativă din 1968 și, tot în acest an, cu toții, noi, românii, maramureșenii, transilvănenii, vom sărbători 100 de ani de la Marea Unire. Vorbim despre momente hotărâtoare ale acestei țări, momente în care România s-a născut ca și națiune. Și atunci România a fost puternică. România, ca națiune, atunci când a fost unită, atunci când a reușit să își canalizeze opțiunile pentru a obține scopuri comune a fost o națiune cu adevărat. Asta trebuie să redescoperim în acest an. Pentru acest lucru trebuie să folosim evocarea celor 100 de ani de la Marea Unire, precum și evocarea marilor personalități ale nației române, pentru a redescoperi unitatea noastră, a românilor cu românii. Am avut astfel de momente în timp, fie că vorbim de mijlocul anilor 1850, fie că vorbim despre începutul anilor 1900. Evenimentele de aderare a României la NATO, la Uniunea Europeană sunt proiecte de țară în care toți românii au crezut. În acest an, 2018, trebuie să regândim acele proiecte care vor aduce românii la masa dialogului și vor elimina divergențele din acest moment existente în societate. Toți trebuie să fim în acest an mândri că suntem români”, a precizat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
Cu începere de la ora 12.00, cei câteva mii de băimăreni și maramureșeni prezenți la eveniment s-au prins de mâna pentru a încinge cea mai mare hora sub semnul unității. Parteneri în realizarea acestui eveniment au fost Ansamblul Folcloric Național ”Transilvania”, Școala Populară de Artă “Liviu Borlan” din Baia Mare și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Maramureș.