Planul intocmit de guvern cuprinde o serie de masuri, printre care se afla si obligativitatea depunerii de catre politicieni a declaratiilor de avere si a prezentarii de catre partide a rapoartelor financiare.
De asemenea, pentru a dovedi ca planul are efect, cu regularitate vor fi facute publice toate cazurile de coruptie si vor fi prezentati oficialii destituiti pentru astfel de fapte. In plan se mai precizeaza ca in vederea reformarii justitiei va fi adoptat un nou cod penal.
Parlamentul European a cerut atat Romaniei, cat si Bulgariei sa isi consolideze reforma judiciara si a dorit sa vada rezultatele in lupta anticoruptie. Comisia Europeana va decide in luna septembrie daca aceste tari vor putea intra in UE in 2007 sau daca aderarea lor va fi amanata cu un an.
Sursa: Ioana Osan