USL are de achitat, din 2012, datorii care depasesc suma de 2.200.000 de euro, au precizat, marti, pentru Mediafax, surse din Ministerul de Finante. Sursele mentionate citeaza bilantul contabil depus de USL, potrivit prevederilor legale. Datoriile de peste 2.200.000 de euro apartin USL, ele nefiind defalcate pe partidele componente ale Uniunii, au mentionat surse politice.
Aceleasi surse au aratat, pe de alta parte, ca defalcarea datoriilor se poate face doar in urma unei analize laborioase.
Datoria de 2.200.000 de euro e formata din datorii facute de USL la nivel national, cat si judetean, cea mai mare parte fiind provenita din datoriile neachitate de catre organizatiile judetene ale USL, au mai mentionat sursele citate.
Mandatarii financiari ai campaniilor electorale au fost propusi ori de PSD, ori de PNL, au mai aratat sursele mentionate, care au precizat ca achitarea datoriilor trebuie inceputa de la nivelul organizatiilor judetene ale USL. Aceleasi surse au mai aratat ca datoriile in judete au fost facute la comun de PSD si PNL, sub numele de USL.
In anul 2012, USL a participat, la nivel national si judetean, in trei campanii electorale – doua pentru alegerile locale si parlamentare si una pentru referendumul de demitere a presedintelui Traian Basescu.
Secretarul general al PNL, Marian Petrache, a declarat, luni, ca social-democratii i-au transmis ca USL are de achitat o datorie in valoare de un milion de lei, reprezentand cheltuieli facute in campania din 2012 la nivel central si local, el aratand ca liberalii urmeaza sa verifice daca cifra este reala.
Pe de alta parte, secretarul general al PSD, Andrei Dolineaschi, a mentionat, luni, prin intermediul unui comunicat de presa, ca PSD nu da curs intalnirii propuse de PNL in vederea semnarii unui acord de incetare a Protocolului USL si de desfiintare a Uniunii, intrucat bilantul contabil pe 2013 al USL contine datorii neachitate catre diversi furnizori, atat la nivel judetean, cat si la nivel central.
Sursa: Mediafax