Guvernul maghiar va creste, din ianuarie 2015, super-taxa pe publicitate, adoptata in aceasta vara, de la 40% la 50% in cazul companiilor de media ale caror venituri anuale din publicitate sunt mai mari de 65 de milioane de euro, in acest caz fiind vizat doar grupul german RTL.
„Taxa pentru societatile care realizeaza venituri de peste 20 de miliarde de forinti (65 de milioane de euro) din publicitate va creste de la 40% la 50%, incepand din ianuarie 2015″, a anuntat, miercuri, Ministerul ungar al Economiei.
Cresterea acestei taxe de catre Guvernul condus de premierul conservator Viktor Orban vizeaza doar RTL Group, cel mai important grup european de media, care este prezent si pe piata din Ungaria.
RTL Group este singura companie de media din Ungaria care atinge acest prag financiar, de 65 de milioane de euro.
RTL Group a anuntat, in luna octombrie, ca a depus o plangere oficiala la Comisia Europeana impotriva controversatei taxe pe veniturile anuale din publicitate ale companiilor de media care a fost adoptata in aceasta vara de guvernul maghiar, dupa cum relata broadbandtvnews.com.
Informatia aparuta in cotidianul maghiar Nepszabadsag a fost confirmata de responsabilul de comunicare al RTL Group, Andreas Meier, intr-o declaratie pentru AFP.
„Aceasta plangere se bazeaza pe numeroase elemente, inclusiv pierderile in privinta asigurarii pluralismului media”, a spus atunci Andreas Meier.
Pentru RTL Group, o filiala a grupului german de media Bertelsmann si care opereaza pe piata audiovizualului maghiar televiziunea RTL Klub, aceasta taxa este „punitiva si discriminatorie”, intrucat ea afecteaza intr-o maniera discretionara aceasta companie, comparativ cu alte televiziuni locale din Ungaria.
In replica, reprezentantii autoritatilor ungare au declarat, in octombrie, ca sunt „pregatiti” sa apere aceasta taxa, la fel cum au facut cu taxele din alte domenii, precum cel bancar, care au fost de asemenea aplicate dupa venirea la putere a premierului conservator Viktor Orban, in 2010.
„Nu este pentru prima data cand anumiti agenti economici incearca sa exercite presiune asupra guvernului”, a declarat purtatorul de cuvant al Executivului maghiar, Eva Kurucz, intr-un comunicat de presa.
Ea a mai spus ca fiecare trebuie sa-si achite obligatiile care ii revin. „Cateva sute de companii vor plati taxa, nu doar RTL”, a mai spus Eva Kurucz.
Pe de alta parte, Comisia Europeana a denuntat la sfarsitul lunii iulie aceasta taxa, prin vocea comisarului european pentru agenda digitala Neelie Kroes. Potrivit acesteia, legea care a impus aceasta taxa are „un scop contrar valorilor europene”, relateaza AFP.
Parlamentul maghiar a adoptat, in luna iunie, controversata taxa pe veniturile anuale din publicitate ale companiilor de media, care a starnit, inainte de a fi adoptata, protestul a peste 60 de televiziuni, radiouri, publicatii si site-uri de presa din Ungaria.
Taxa ar urma sa fie platita de furnizorii de servicii media indiferent daca ei opereaza ca o singura entitate sau ca un grup de companii asociate.
Odata cu introducerea acestei taxe, se estimeaza ca RTL va trebui sa plateasca o suma de 12 milioane de lire sterline (14,7 milioane de euro), de noua ori profitul sau din 2013.
Pe de alta parte, reprezentantii televiziunii RTL Klub, care face parte din compania RTL Group, au spus ca taxa pe veniturile din publicitate reprezinta o tentativa brutala a guvernului maghiar de a neutraliza cea mai mare companie de media din Ungaria, care „si-a dovedit independenta fata de partide si fata de guvernare in ultimii 17 ani”.
Sursa: Mediafax