Sebastian Burduja i-a reproșat primarului de la Sectorul 1 că jignirea cea mai mare pe care a adus-o PNL este plasarea „lângă cei împotriva cărora am luptat şi luptăm, şi anume PSD”.
Mai mult, Burduja i-a reamintit lui Clotilde Armand că este primar și datorită voturilor și sprijinului PNL.
„Somăm public primarul Sectorului 1, care este primar cu voturile şi sprijinul şi într-un spirit de parteneriat cu PNL, să înceteze jignirile, ameninţările şi bullying-ul la adresa PNL.
Cea mai mare jignire dintre toate, care ne doare cel mai mult, este să fim plasaţi lângă cei împotriva cărora am luptat şi luptăm, şi anume PSD. Nu putem accepta ca doar pentru că nu suntem de acord să ridicăm orbeşte mâna să fim plasaţi lângă PSD.
Repet: ne-am dorit o schimbare, am luptat pentru această schimbare, considerăm că este de bun august şi ne dorim un parteneriat. Americanii spun: când umbli cu un ciocan în mână, totul ţi se pare un cui. Asta descrie foarte bine situaţia de la vârful Primăriei Sectorului 1.
Dar oamenii ne spun altceva. Oamenii ne spun că au nevoie de soluţii, că nu mai vor scandal, că vor proiecte, că vor să-şi îmlpinească aşteptările şi să onorăm încrederea pe care ne-au acordat-o prin votul lor”, a declarat Sebastian Burduja în conferința de presă.