Valoarea totala a tranzactiilor derulate saptamana trecuta la Bursa de Valori Bucuresti a depasit 222,5 milioane lei, tranzactiile cu actiuni cumuland 212,2 milioane lei, cu 0,95% mai mult fata de saptamana precedenta, conform unei analize Puls Capital. Cele mai importante schimburi s-au realizat pe titlurile Fondul Proprietatea, in valoare de 87,8 milioane lei, Banca Transilvania, 26 milioane lei si Romgaz, 23,5 milioane lei.
In piata deal s-au realizat schimburi in valoare de 29,7 milioane lei. Saptamana trecuta, indicii bursieri au inregistrat evolutii mixte, cuprinse intre minus 0,48% pe indicele BET-NG si 1,11% pe indicele ROTX.
In perioada mentionata, 20 de titluri au avut evolutii pozitive, 14 au avut evolutii stabile si 37 negative. Cele mai mari cresteri s-au inregistrat pe titlurile Prodplast, Prefab si Conted, de 15%, 10,63% si, respectiv, de 5,7%. Scaderea cea mai mare s-a inregistrat pe titlurile Banca Comerciala Carpatica, de minus 15%, aceasta fiind urmata de cele inregistrate pe titlurile PetrolExportImport si Electroputere, de minus 14,86% si, respectiv, de 13,16%.
Sursa: Agerpres