Începând de luni, 27 iulie, cetățenii care locuiesc în cartierul Firiza beneficiază de servicii medicale de calitate.
„Am inaugurat un modern centru medical, așa cum cu toții ne-am dorit să existe și în acest cartier. Edificat pe locul fostului cămin cultural, noul complex dispune de spații pentru medicina de familie, cu dotări noi și moderne, care permit asigurarea de asistență medicală în condiții de calitate sporită, pentru întreaga comunitate.
Pentru Autoritatea Publică Locală a Municipiului Baia Mare și pentru mine ca primar, sănătatea comunității a fost, este și va fi o prioritate. Tocmai de aceea am demarat o serie de investiții care vizează modernizarea și dotarea cu aparatură de ultimă generație a unor centre medicale, respectiv a spitalelor din municipiul Baia Mare. Avem sarcina să efectuăm astfel de dotări care contribuie la ridicarea nivelului de trai al comunităților locale. Scopul nostru este să oferim tuturor băimărenilor servicii medicale de calitate, iar centrul pe care tocmai l-am inaugurat este unul în cadrul căruia membrii comunității vor beneficia de consultații medicale, monitorizarea stării de sănătate, dar și de sprijin în vederea îmbunătățirii continue a acesteia”, a spus Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare.
Locuitorii cartierului Firiza pot apela la serviciile noului centru medical coordonat de dr. Angela Făgădar în fiecare zi de marți și joi de la ora 14.00, începând cu data de 1 august. Programul poate fi prelungit, în funcție de solicitările venite din partea cetățenilor.