Parlamentarul Catalin Chereches, ales deputat in Colegiul Baia Mare Est, si-a inaugurat la sfarsitul saptamanii cabinetul parlamentar, pe care l-a deschis chiar in incinta sediului PSD Maramures de pe bulevardul Bucuresti si unde si-a propus sa acorde audiente in fiecare zi de vineri si sambata, intre orele 10.00 si 12.00. Inaugurarea s-a facut in prezenta a zeci de invitati, primari din colegiul sau, colegi de partid, dar nu si de alianta.
Evenimentul a fost stropit cu sampanie, dar nu inainte ca locul sa fie sfintit de preotul Bisericii ”Sfantul Nicolae” din Baia Mare, care i-a facut cadou tanarului deputat o carte de rugaciuni si l-a sfatuit sa ii asculte pe oameni si sa fie atent la necazurile lor.
In marea de social-democrati, din care provin si subprefectii Dorin Buda si Alexandru Cosma – prezenti si ei la eveniment, s-au remarcat doi ”intrusi”: primarul din Baia Mare, Cristian Anghel – presedinte al PNL Maramures, precum si primarul din Sacalaseni, Emilian Pop – contracandidat in alegeri al lui Chereches – mai putin vizibil la eveniment.
De altfel, liderul liberal nu s-a abtinut sa nu semnaleze absenta de la inaugurare a colegilor de alianta ai PSD-istilor, dar a primit imediat si o replica scurta, dar concisa din partea sefei organizatiei, Eugenia Godja. ”Suntem doar ai nostri” a exclamat ea, ceea ce indica faptul ca alianta dintre liberali si social-democrati poate rezista ”in ciuda vicisitudinilor vietii”.
Cristian Anghel a fost evidentiat si de tanarul deputat, care nu s-a ferit sa spuna in discursul sau de inaugurare ca, pe cand era tanar si mai nou in politica, a fost admonestat de colegii de partid cand a spus ca il are ca model pe seful liberalilor, dar ca poate sustine si acum acelasi lucru. Mai in gluma, mai in serios s-ar putea concluziona dupa cele doua remarci venite dinspre PSD ca primarul Cristian Anghel are stofa de social-democrat.
Cel mai emotionat de la eveniment nu a fost Catalin Chereches, ci colegul sau de partid si fost sef al sau, medicul Ion Blajan. Parlamentarul a spus despre acesta ca l-a bagat in partid si l-a invatat cum e cu social-democratia, iar Ion Blajan, care ani la rand a condus organizatia PSD Baia Mare, i-a urat sa ajunga presedinte al tarii, dar nu s-a referit la alegerile prezidentiale din acest an.
Deocamdata, Catalin Chereches a comunicat ca va deschide pana in 1 mai doua birouri parlamentare, unul la Somcuta Mare si unul la Copalnic Manastur si ca isi va inteti activitatea, atat in Camera Deputatilor, cat si in teritoriu.
Sursa: Meda Muntean