Un grup de adolescenti din Borsa a avut parte de o experienta terifianta la finele saptamanii trecute. Copiii au descoperit un cadavru in timp ce se jucau intr-o cladire parasita de pe strada Independentei.
Tinerii care au dat peste barbatul mort nu au indraznit sa se apropie prea mult de cadavru, in schimb au alergat la Politie sa povesteasca lucrurile vazute. Oamenii legii au descoperit imediat identitatea mortului. Ei spun ca acesta se numestea Constantin Avarvarei, ca avea 59 de ani si era din Galati.
Barbatul se stabilise in Borsa de mai multa vreme, insa nu avea forme legale de sedere in oras. Langa el au fost gasite doua geamantane cu haine, motiv pentru care se banuieste ca s-a adapostit mai multe zile la rand in casa parasita. Politistii spun ca galateanul nu a fost brutalizat, insa nu exclud eventualitatea unei crime. Cauza exacta a decesului va fi stabilita zilele urmatoare, dupa autopsie.
Un mort a fost descoperit sambata si la Carbunari, in comuna Dumbravita, insa oamenii legii nu au terminat inca investigatiile. Ei spun ca decesul nu pare suspect si ca fac cercetari pentru identificarea persoanei.
Sursa: Larisa Tivadar